Mihai LEONTE
Numele forumului cat si aceasta descriere pot fi modificate accesind meniul ADMIN -> OPTIUNI
|
Lista Forumurilor Pe Tematici
|
Mihai LEONTE | Inregistrare | Login
POZE MIHAI LEONTE
Nu sunteti logat.
|
Nou pe simpatie:
LaraTaner pe Simpatie.ro
 | Femeie
24 ani
Prahova
cauta Barbat
24 - 52 ani |
|
Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
 Din: Moldova Noua - Romania
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 845
|
|
Veti putea citi; Ciclul;Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE
19.1KB
_______________________________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
|
|
| pus acum 15 ani |
|
Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
Din: Moldova Noua - Romania
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 845
|
|
Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE
IMPACTUL
In ziua următoare am plecat din nou să-mi continui munca. Acasă era doar doamna Minica şi mi-a spus că astăzi nu săpăm în grădină şi aveam de tăiat şi aranjat nişte lemne. Pentru mine orice muncă era tot aşa de grea sau uşoară şi desigur nu mă speriam. Fiind primăvara doamna Minica era îmbrăcată într-un capot destul de uşor prin care i se zăreau proeminent sânii cu rotunjimi moderate. Lemnele erau într-o magazie şi trebuiau crăpate şi stivuite, o lucrare nu obositoare pentru mine. Doamna Minica adusese un platou cu plăcinte cu brânză, o carafă cu vin roşu care erau aşezate pe o măsuţă în apropiere. Eu am început să crap buturugile de lemn şi nu eram atent la pregătirile ce se efectuau. Despicarea grămezii de lemne nu a durat nici o oră şi am început să stivuim lemnele în magazie. Am început să le aranjez cu grabă, însă doamna Minica nu avea intenţia să terminăm repede. Astfel că ea mi le dădea la mână şi eu le aşezam în stivă. La fiecare aplecare capotul doamnei se despica şi sânii i se vedeau in toata splendoarea. Avea sânii rotunzi şi destul de frumoşi. Mai văzusem eu sâni, însă ai doamnei păreau splendizi şi îmi luau ochii. Nu îmi permiteam să visez la ceva. O teamă faţă de ceva nepermis pătrunsese în mine. Ceva avea să se întâmple totuşi. Nu mai aveam decât vreo câteva lemne şi doamna Minica a căzut ca secerată peste grămada de lemne. Nu ştiam ce să fac. Am coborât de pe scara unde eram urcat şi am ridicat-o pe doamna Minica încercând să văd ce are. Am ridicat-o cu mare grijă crezând că s-a lovit, neştiind cum s-a întâmplat fiind în acel moment cu spatele spre ea. Am ridicat-o şi am observat că îşi revenise. M-a rugat să o sprijin şi să o duc în casă. Am urcat treptele casei nu prea înalte şi am aşezat-o pe o canapea. M-a rugat să mă aşez lângă ea şi să îi masez puţin ceafa. M-am conformat şi în scurt timp doamna şi-a revenit, mulţumindu-mi pentru ajutorul dat. Eu m-am roşit şi nu ştiam ce să mai fac. Doamna Minica mi-a spus să iau loc la masă, şi a adus tava cu plăcintele şi vinul invitându-mă să mănânc şi să gust din vinul roşu. După ce se întâmplase nu prea ştiam cum să procedez. Doamna Minica nu dădea importanţă evenimentului şi se comporta ca şi cum nu se întâmplase nimic. Timpul era cam înaintat şi se înserase bine. Voiam să plec către internat, însă doamna Minica m-a rugat să nu plec să o las singură, căci mama ei era plecată la Alba Iulia unde aveau altă casă. Am acceptat cu riscul de a întârzia de la masă. Însă gazda pregătise deja o gustărica destul de consistenta şi nu rămâneam flămând. Am început să discutăm de multe lucruri mărunte şi neimportante. Până la urmă Doamna Minica mi-a spus că a vorbit cu dirigintele meu că mă va duce cu ea undeva la munte unde avea un sălaş. Acum începeam să leg căderea şi motivul cu lemnele. A început să-mi facă un pat într-o cameră alăturată unde trebuia să dorm în acea noapte. Îmi era frică să beau din vinul oferit aşa că m-am abţinut pe cât posibil. Ştiam de când lucrasem la Valea Călugărească faptul ca nu e bine să bei mult vin. Am stat mai mult de poveşti cu doamna Minica, istorisindu-i episoade din viaţa mea. Se făcuse ora 23 şi încă nu mă culcasem şi nici la internat nu am mers. Doamna Minica s-a apropiat la un moment dat de capul meu şi m-a întors cu faţa către ea şi m-a sărutat pe gură cu un fel de ciudă parcă, dar şi cu un fel de gingăşie ascunsă. În primul moment nu ştiam cum să mă comport şi ce să fac. Dar nu a trebuit să acţionez în nici un fel fiindcă doamna Minica era în braţele mele aşa cum stăteam pe scaunul de pe care nu mă mişcasem de multă vreme. Nu pot să descriu tot ce s-a întâmplat, dar nici nu ştiu cum am ajuns în patul pregătit pentru culcare. După ce a stins lumina doamna Minica s-a cuibărit lângă mine şi nu s-a lăsat până nu m-a dezbrăcat şi de ultima textilă de pe mine. Am petrecut în acel pat cam vreo două ore lăsând multe griji ale lumii departe. Strategia căderii fusese bine regizată. Am plecat într-un târziu de la casa doamnei Minica şi am sărit gardul internatului prin locul pe unde veneau întotdeauna întârziaţii. Norocul meu că aveam colegi de clasă care îmi acoperiseră lipsa.
_______________________________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
|
|
| pus acum 15 ani |
|
Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
Din: Moldova Noua - Romania
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 845
|
|
Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE
5 MEDITAŢII
În zilele care au urmat am încercat să-mi analizez situaţia mea în această relaţie. Cine eram eu? Ce voiam de fapt? Eram încă destul de tânăr şi necopt. Mai aveam de urmat doi ani de şcoală pentru a avea şi eu o meserie. Pe seama mea unii colegi făceau glume, alţii mă încurajau. Îmi persista în memorie discuţia avută cu doamna Minica în seara venirii de la Alba Iulia. Dumneaei mi-a interzis să-i mai spun doamnă ci să fim ,,servus” cum se obişnuia între prieteni. Astfel că depăşisem un prag psihologic prin care nu ne simţeam chiar în largul nostru. Vara se apropia şi trebuia să mergem în vacanţă. Acum ştiam mai multe despre Minica şi trebuia să-mi urmez şcoala în continuare. Pe la mijlocul săptămânii de cursuri am fost invitat de un coleg să merg la bibliotecă în oraş. Aici aveam să o întâlnesc pe Minica, întâmplător sau nu! Printre alte discuţii mi-a strecurat un bilet de voie permanent semnat de director, diriginte şi de un pedagog. Am rămas mai mult decât surprins! Mi-a spus că mă aşteaptă acasă după ce ies de la bibliotecă. La vremea aceea citeam Cronica de familie de Petru DUMITRIU şi astfel am mai solicitat un volum. Între timp colegul cu care venisem a plecat şi am rămas doar cu bibliotecara. Aceasta m-a întrebat dacă o cunosc pe Minica? Am spus că DA, cu un fel de convingere personală, la care bibliotecara mi-a răspuns că nu e rău! Ce a vrut să spună cu asta nu ştiam nici eu? Am urmat solicitarea de a merge acasă la Minica, însă am ocolit traseul obişnuit. M-am întâlnit cu un coleg de clasă şi i-am spus că voi întârzia cu venirea la şcoala în seara aceea. Ajuns la destinaţia Minica, aceasta mă aştepta. Am crezut iniţial că îmi va da ceva de lucru. Dar nu acesta era scopul convocării mele. Am fost invitat direct în casă şi cum eram singuri m-a îmbrăţişat şi sărutat cum ştia ea. Eram cucerit de acest fel de comportament şi nu ştiam ce aveam de făcut. Dar asta nu era treaba mea. Ce trebuia făcut ştia Minica. Stăteam aşa cu mâinile lipite de corpul parcă mai minuscul decât în realitate al Minicăi, iar ea mă strângea la pieptul ei cald, încât eu mi se părea că se contopeşte cu mine.
După lungi poveşti destul de banale, dar din care fiecare se alegea cu câte ceva, am adormit într-un târziu. Printre altele mi-am povestit situaţia mea ingrată în raport cu ea. Minica mi-a propus chiar să mă mut la ea şi să nu mai stau la internat. Nu am fost de acord. Nu s-a supărat. Am rugat-o să analizeze mult mai bine situaţia noastră fiind mult mai matură. Minica nu avea copii iar soţul ei murise de câţiva ani buni şi acum era liberă să aleagă ce voia să facă în viitor. Prin natura funcţiei pe care o avea la poştă stătea destul de bine, în plus avea şi ceva bază materială destul de bună în comparaţie cu alte persoane. Perspectiva unei relaţii cu astfel de persoană ar fi încântat pe oricine. În mintea mea vedeam lucrurile cu totul altfel şi nu-mi plăcea să dau înapoi de la ce îmi plănuiam eu. Timpul era în faţa mea şi nu voiam să mă grăbesc. Din discuţii i-am spus şi Minicăi planurile mele, la care ea nu avea pentru moment un răspuns. Nu ştiu dacă pentru vârsta mea gândeam corect? La Ploieşti şi Valea Călugărească refuzasem multe alte oferte care îmi puteau aduce avantaje. Un exemplu ar fi acela când un maistru de la Rafinăria Vega a vrut să mă înfieze şi l-am refuzat fără să mai întreb pe alţii. Acum mă aflam cam în aceeaşi situaţie. Părinţii mei nu-mi trimiteau bani la profesională şi trebuia să mă descurc singur cum puteam. Asta nu mă descuraja absolut deloc ceea ce mă făcea să par în ochii dirigintelui, profesorilor şi a colegilor un luptător. Timpul avea să decidă, însă mai aveam mult de mers. Dacă aş fi solicitat ajutor, Minica mi-ar fi dat orice, dar nu voiam nimic de la ea. Asta o punea pe gânduri şi credea că o voi părăsi. Nu putea să accepte ideea că ne puteam despărţi acum după ce eram împreună chiar şi într-o relaţie precară. După această noapte parcă ceva ne apropiase mai mult totuşi, căci la despărţire am îndrăznit să o sărut eu primul, lucru ce a făcut-o nespus de fericită. Pentru moment aveam să lăsam timpul să decidă pentru noi, pentru că noi singuri nu puteam să mergem spre un ţel sau altul.
_______________________________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
|
|
| pus acum 15 ani |
|
Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
Din: Moldova Noua - Romania
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 845
|
|
Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE
6 FINAL DE AN ŞCOLAR
Terminam în curând anul doi de profesională. O parte din examene le dădusem şi nu aveam probleme cu învăţătura. Urma ca în luna iulie să facem o lună de practică la sectoarele miniere după care plecam în vacanţa de vară până în 15 septembrie. Pe clasă ocupam locul întâi. La 1 iulie începeam luna de practică la minele din Almaşul Mare. Aici era foarte strict cu intrarea în mină fiindcă civilii lucrau cot la cot cu deţinuţii şi trebuia să avem o legitimaţie specială care nu avea să ajungă în timpul practicii noastre. Pe mine şi pe alţi colegi ne-a luat să lucrăm la magazia minei unde depindeam de un maistru şi de magaziner. Sâmbăta ne întorceam la sediul şcolii din Zlatna pentru a ne schimba, căci la mină nu aveam condiţiile necesare. În această perioadă Minica era destul de supărată pe faptul că nu ne mai întâlneam peste săptămâna. Sâmbătă cum am apărut la şcoală, cineva mi-a adus un bilet cu invitaţia la cină. Nu ştiam ce să fac, dar dirigintele fiind profesor de serviciu m-a trimis la domiciliul cu pricina. Nu am aşteptat altă propunere şi am plecat. Era în plină vară şi soarele era încă sus. Minica mă aştepta cu nerăbdare şi văzându-mă a fost foarte bucuroasă. Nu apucasem să mă spăl şi să mă schimb, dar un schimb de cămăşi curate mă aştepta. Noi ne predam rufele murdare elevului de serviciu pe clasă pentru spălare, iar sâmbăta le preluam curate şi călcate. Nu puteam să refuz oferta căci eram destul de nespălat. Surpriza mea avea să fie când am sesizat că tot ce mi se oferise era nou-nouţ! Deci refuzul meu nu ar fi fost justificat. Ne-am petrecut seara ascultând emisiunea de la un difuzor care era instalat în orice locuinţă din acea vreme. Discuţiile noastre însă aveau să se axeze pe tema vacanţei mele care se apropia. Minica îmi găsise ceva de lucru în Zlatna, ca salahor după nişte zidari unde aveam să câştig bani destul de buni. Mai aveam o săptămână de practică şi trebuia să mă hotărăsc ce voi face. Acasă dacă mergeam nu mă alegeam cu nimic, asta fiindcă ai mei lucrau acum la colectiv, iar eu nu prea aveam de lucru decât doar să lucrez şi eu la colectivă. Mai aveam varianta să mă angajez la exploatarea minieră pentru perioada vacanţei cum se angajau unii colegi localnici. La terminarea practicii am acceptat oferta zidarului care mi-a promis 40 lei pe zi, mâncare asigurată de cei unde lucram, inconvenabil era că trebuia să lucrezi cam zi/lumină. Astfel că i-am solicitat zidarului mai mult, căci el câştiga mult mai mult. Am lăsat să discute preţul pe Minica şi pe dirigintele meu. Astfel mi s-a oferit până la urmă 80 lei/zi. Era o sumă nesperat de bună, dar şi munca era să fie pe măsură. Aveam liber duminica şi sărbătorile religioase. De dormit puteam să dorm la şcoala profesională sau la zidarul meu care îmi oferea găzduire dacă nu aveam unde sta. Dar cum lucram în locaţii mai îndepărtate se întâmpla să dormim chiar acolo unde lucram. În decursul lunii august am lucrat cam 20 zile şi am reuşit să strâng peste 3000(treimii) lei, bani care mi se păreau o adevărată avere. Mi-am cumpărat costum, pantofi şi alte mărunţişuri strict necesare. Restul sumei l-am pus la CEC pentru zile mai grele. La începutul lui septembrie am plecat şi eu în vacanţă să-mi văd familia din satul natal. Minica m-a rugat să nu plec, însă aveam biletele de tren CFR şi în caz că nu le consumam se zicea că le plătim! Am convenit să revin în cel mai scurt timp, pentru a putea să ne bucurăm câteva zile de o libertate deplină. Acasă nu am găsit nici ceea ce mă aşteptam, adică odihna de care aveam nevoie. Tata a vrut să mă bage într-o echipă a colectivei la treieratul grâului. Mama vitregă voia să tencuiesc o cameră cu pământ. Când am văzut care este situaţia nu am aşteptat prea mult şi am plecat retur spre Zlatna. Norocul meu că nu-mi luasem cu mine bagaj prea mare şi am putut să invoc ceva ca să merg la Fălticeni şi dus am fost. Când după numai câteva zile Minica a auzit că m-am întors era în culmea fericirii. Voia să mă ştie aici în oraş lângă ea! Totuşi nu am stat degeaba, maistrul nostru instructor Szylagy, tocmai lucra la casă şi mi-am reluat munca de salahor până la începerea şcolii. Viaţa îşi urma cursul fără alte evenimente. Dacă alta lume era fericită sau nu, două fiinţe îşi trăiau fericirea pământească fără menajamente.
_______________________________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
|
|
| pus acum 15 ani |
|
Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
Din: Moldova Noua - Romania
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 845
|
|
Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE
8 VEŞTI SUMBRE
Anul şcolar avea să înceapă curând adică mai exact marţi 15 septembrie 1959. Ultima mea zi de lucru a fost joi. 27 august 1959. Minica şi-a asigurat zi liberă sâmbătă, pentru a putea să mergem la Alba Iulia pentru a o vizita pe mama sa, însă aveam să ne întoarcem duminică seara. Minica avea permis CFR gratuit la clasa întâi şi eram obligat să merg şi eu cu aceeaşi clasă. Asta nu era o problemă. Ne-am întors cu trenul care pleca pe la amiază din gara mică din Alba Iulia, asta pentru a ne rămâne timp să fim liberi duminică seara. Dumincă seara am stat mult de vorbă cu Minica şi printre altele mi-a spus că mama sa o informase despre insistenţele unui colonel de a o cere pe Minica în căsătorie. Pe mine nu m-a surprins informaţia, căci Minica era o femeie frumoasă şi atrăgătoare, încă destul de tânără pentru a rămâne necăsătorită. I-am spus acest lucru deschis căci nu vedeam care îi era viitorul lângă mine. Văzându-mi deschiderea, inocenţa şi naivitatea mea în acelaşi timp, m-a sărutat prelung şi a început să-mi spună ce credea ea despre noi. Eram nişte copii naivi totuşi, mai ales eu! Ea, Minica era dornică să aibă un bărbat, nu pentru ea ca femeie, ci pentru siguranţa ei de viitor. Nu am contrazis-o şi i-am spus doar că numai ea putea alege ce va face. Nu puteam să-i promit nimic. Căci şi viitorul meu era incert. Seara se părea mai tristă ca altădată, dar nu lipsită de multe drăgălăşenii pe care ni le ofeream reciproc ori de câte ori ne întâlneam.
Marţi am început şcoala şi intram direct în practică, care pentru noi cei din anul trei era de trei săptămâni pe lună, după aceea aveam o săptămână de cursuri la sediul şcolii. Prima săptămână de practică a trecut fără prea multe probleme. Sâmbătă când am ajuns la sediul şcolii pe ziarul Sportul am găsit un semn. Asta însemna că eram căutat şi aşteptat. Am ieşit în oraş aşteptând un semnal, căci nu îndrăzneam să merg la Minica. A venit cineva la mine şi mi-a adus un bilet prin care eram invitat şi aşteptat. Nici vorbă să mai plec la internat în seara aceea. Am aflat astfel că într-adevăr colonelul îi trimisese o scrisoare cu cererea în căsătorie. Minica mi-a dat-o să o citesc. Eram în pragul unei decizii pe care urma să o iau pe loc. Dacă citeam scrisoarea îmi încălcam principiul de care dădusem dovadă până atunci, adică acela de a nu intra în secretele intime ale Minicăi. Dacă nu o citeam mi se părea că o neglijez. În minerit decizia trebuie să o iei repede, altfel muntele se surpă pe tine şi pe ortaci. Am luat plicul în mână şi l-am tot învârtit până când Minica l-a deschis şi a început să-mi citească scrisoarea colonelului. O scrisoare decentă şi destul de protocolară. Am ascultat-o pe Minica până la capăt după care am spus foarte convins; asta e situaţia. Minica s-a uitat cu un fel de curiozitate la mine şi mi-a spus deschis; nici Alexandru Macedon nu dădea un altfel de răspuns, care însă nu rezolvă nimic. I-am spus Minicăi să facă doar ce trebuie şi ce crede ea de cuviinţă. Eu fiind doar pionul luptător, care trebuia să readucă regina pe tabla de şah. Concluzia mea a lăsat-o fără un răspuns imediat, dar mi-a dat dreptate. Minica trebuia să răspundă colonelului cât putea ea de repede. El o asigura de un post bun, fie în unitatea militară, fie oriunde ar fi dorit ea în oraşul Alba Iulia. Duminică seara am mers la film dar ne-am întâlnit doar în ultimul rând al sălii de cinema. Am fost mai mult decât cuminţi, căci aveam vecini care se uitau la noi. Mi-a şoptit că mă aşteaptă acasă după ce se mai întunecă. Am respectat dorinţa ei şi m-am prezentat la adresă după ce se înserase bine. Orele erau limitate căci eu trebuia să mă întorc la internat, fiindcă a doua zi la cinci dimineaţa plecam în practică la mina Haneş. Nu eram nici supărat, nici bucuros. Intrasem într-o stare letargică şi nici nu ştiam ce trebuia să fac. Minica m-a încurajat spunându-mi că sunt un băiat cum nu a mai întâlnit. Am luat această remarcă de bună. Ne-am despărţit cu un fel de regret, dar mulţumiţi cu ce primisem de la destin până acum.
_______________________________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
|
|
| pus acum 15 ani |
|
Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
Din: Moldova Noua - Romania
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 845
|
|
Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE
12 EXPLICAŢII
Am rămas dator cititorilor acestei povestiri cu unele explicaţii.
Voi încerca să vă aduc unele mici explicaţii. Povestirea Casa de sub Măgulice se termină totuşi aici. Mulţumesc celor care au citit povestirea, cât şi celor care au comentat cele 11 episoade.
Am oferit posibilitatea cititorilor să citească toată povestirea aici;
1 Cum arăta casa de sub Măgulice?
Casa Minicăi era una specifică zonei. Era amplasată în coasta dealului şi avea două geamuri la stradă unde era şi intrarea principală. Camerele se înşiruiau de a lungul unui coridor tip cerdac, iar dedesubt erau magazii şi pivniţa. Construcţia casei era din lemn cu o susţinere de zidărie din piatră brută un fel de granit din această zonă.
2 Ce era de fapt Mocăniţa?
Mocăniţa anilor 1950 – 1960 era un mijloc de transport feroviar, specific Munţilor Apuseni.
Ecartamentul căii ferate era mai îngust faţă de ecartamentul căii ferate obişnuite. Din Alba Iulia până la Zlatna sunt circa 35 kilometri parcurşi de acest tren în peste 2 ore şi jumătate.
3 Cum se făcea practica la minele de aur din Munţii Apuseni?
Ucenicii şcolii profesionale din Zlatna, cât şi altor şcoli profesionale din România din acele vremuri aveau drepturi dar şi obligaţii. Semnai un contract de şcolarizare cu o întreprindere. În cazul meu Exploatarea Minieră Gheorghe DOJA Zlatna. E ceva curios? Acest era numele întreprinderii la care urma să lucrez.
4 Gara mică din Alba Iulia.
Clădirea gării este în faţa cetăţii reconstruită de Împărăteasa Austro-Ungariei Maria Tereza, cea care a primit drepturi depline şi prin Dieta Maghiară de la Budapesta în 1843. S-ar putea să nu credeţi, dar Marea Împărăteasă a plâns în faţa Dietei să i se acorde puterea deplină. Cetatea Alba Iulia reconstruită pe vechi vestigii romane a fost doar consolidată de cea care avea să domnească peste un imperiu construit pe supunere indestructibilă. Au fost totuşi 40 (patruzeci) ani de stăpânire! Vorbesc din punctul de vedere al unui istoric amator. De ce spun asta? Fiindcă nimeni nu-mi dă dreptul să spun decât ceea ce cunosc! Alba Iulia a devenit simbolul românismului prin ideile unor militanţi arhicunoscuţi prin acţiunile lor.
Dacă liniştea era desăvârşită aici se putea asculta un adevărat concert de broaşte cu un oac-oac, întrerupt de sosirea mai mult sau mai puţin celebru tren. Cum trenul pleca din gara mică,concertul broaştelor reîncepea! Vis a vis de gara mare din Alba Iulia se găsea o linie în care aştepta la venirea trenurilor mari pe cei care voiau să intre în interiorul Munţilor Apuseni pe o cale bătută de toţii moţii, adică cei care erau porecliţi ,,mocani”. Era un termen impropriu, fiindcă odată ce te depărtai de Alba Iulia deveneai ,,mocan”! Fenomenul Mocăniţa era acelaşi şi pe ruta Turda – Abrud.
5 Oraşul Zlatna.
Istoria acestei localităţi are mai multă istorie decât multe alte localităţi din Munţii Apuseni. Aici au fost multe sedii imperiale de unde se gestiona AURUL! Desigur pe mulţi va surprinde, dar asta este realitatea! Zlatna, e totuşi un nume slav! Zoloto egal AUR!
Întrând în istorie putem descoperi multe aspecte inedite! Minele din jurul Zlatnei au încă ascunse secrete dintre cele mai neprevăzute. Doresc să scriu doar ce am văzut eu, însa vă dau link-ul spre alte informaţii.
_______________________________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
|
|
| pus acum 13 ani |
|
