Mihai LEONTE
Numele forumului cat si aceasta descriere pot fi modificate accesind meniul ADMIN -> OPTIUNI
|
Nou pe simpatie:
morena28 pe Simpatie.ro
 | Femeie
25 ani
Bistrita Nasaud
cauta Barbat
27 - 52 ani |
|
|
Mihai LEONTEInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
|
| #1 |
|
|
IUBITE CITITORULE!
~~~~~~~~~~~~~~
- Deschizând acest caiet, îţi vei pune simpla întrebare: cine e această Elena ANDRIEŞ?
- Această doamnă este figura demnă a femeii de la sat, care ştie să conducă o gospodărie, să mânuiască sapa şi suveica, dar găseşte timpul pentru a-şi vărsa ofurile în versuri. Căci iată ce zice însăşi autoarea: „în tinereţe am descoperit cartea poetului ţăran Ioan LUNGU din Ţarna Mare, care-şi scrisese versurile pe coarnele plugului la arat, fiind fără studii preaînalte. Versurile lui fiind triste, creaţia acestui poet ţăran mi-a fost o călăuză pentru mine şi în timpul liber îmi scriam şi eu bucuriile şi durerile omeneşti, considerând scrisul o ocupaţie frumoasă, dar şi un exemplu bun pentru cei patru copii ai mei. Tot ce am scris mi-a rămas întipărit în cristalul memoriei.”
- Născută la 28 septembrie 1929, în acel măreţ sat care este renumitul RĂDĂŞENI, situat pe Şomuzul Mare, lângă Fălticeni. Părinţii Toader şi Maria SANDU, ţărani înstăriţi la vremea lor, au murit de tineri, lăsând pe cele două fete, Ana şi Elena, cât şi pe unicul băiat Constantin, orfani din 1945. Aceşti trei copii minori încă, au trebuit să se descurce singuri cu multele hectare de pământ în condiţiile grele de după război şi a secetei devastatoare din 1947.
- ÃŽn 1948 sora Elenei, Ana se căsătoreşte cu Toader TUDOSE. ÃŽn 4 noiembrie 1950, Elena se căsătoreşte cu Constantin ANDRIEŞ, născut în 18 ianuarie 1919, proaspăt venit din prizonierat cu care a avut patru copii: Mariana, Ionel, Viorica şi Adrian. Constantin SANDU, fratele Elenei, moare în 9 octombrie 1951 în armată.
- Căutarea timbrului poetic personal este vizibilă în întreaga creaţie. Elena ANDRIEŞ a încercat să-şi găsească sieşi răspunsuri la marile întrebări ce răscolesc fiinţa umană, mergând până la esenţele de interpretare filozofică a lumii. Tematica poeziilor este diversă, începând cu divinitatea, apa, pământul, părinţii, bătrâneţea, credinţa şi satul natal.
~~~~~~~~~~~~~~~
Profesor Camelia STOICEVICI
Licenţiată în Litere a Universităţii de Vest Timişoara
-------
|
|
| |
|
| #2 |
|
|
O! DARUL MEU...
~~~~~~~~~~~~
De ce-ai fost mamă negândită
Şi nu m-ai dat la carte?
Să fiu şi eu mai fericita
Să am pe lume parte.
***
De zile mai cu mult noroc
Şi mai cu veselie,
Iar nu să-mi ard sufletu-mi foc
Şi inima pustie.
***
N-aş mai ciocni de atâtea ori
La uşile închise,
Ci-aş fi cu adevărat poet
Iar nu-n plâns să mă-nărui.
***
N-aş suferi atât de crunt
Urgia soartei mele,
Şi n-aş fi azi ceea ce sunt
Un chin de lacrimi grele
***
Aş fi aruncat şi eu cu drag
Un bob literaturii,
Din a diamantelor şirag
Sublim dar al naturii.
~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #3 |
|
|
CONDEI
~~~~~~~
Condei bătrân şi părăsit
De mult stai în tăcere,
Acum iar vremea ţi-a sosit
S-aşterni plin de durere.
***
Atâtea gânduri care-mi sting
Viaţa trecătoare,
Atâtea vise care plâng
ÃŽn suflet ce mă doare.
***
De aspra-mi mână te-ai uzat
Te-ai ars de fierbinţeală,
Azi pari în gânduri cufundat
Şi mort de oboseală.
***
Condei bătrân, ce-a mai rămas
Din viaţa asta vie?
S-au aşternut pe tristu-mi pas
Spini şi zădărnicie.
~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #4 |
|
|
CUGETARE
~~~~~~~~~
Averea şi puterea se topesc
ÃŽn valurile vieţii trecătoare,
Odată şi odată se sfârşesc
Dar amintirea rămâne nemuritoare,
Şi-ntrece orice tezaur românesc
Din câte-au fost şi vor mai fi sub soare.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #5 |
|
|
CUGETĂRI
~~~~~~~~~
Aşteaptă-te la bătrâneţe,
Din partea copiilor tăi,
La ceia ce tu însuţi vei
Fi făcut pentru tatăl
Tău sau pentru mama ta
* * *
Multe bunuri are omul
Dar virtutea cea mai mare,
E să nu se ţină mândru
Cu virtuţile ce are.
~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #6 |
|
|
APA
~~~~~
Dintre darurile multe
Oferite de cel Sfânt,
E şi apa, fă-r de care
N-ar fi nimeni pe Pământ.
***
Apă, firul ierbii soarbe
Apă, miile de vieţi
Apă bea, apă respiră
Frunza codrilor poeţi.
***
Apă beau cerbi, căprioare
Năvălite la izvoare,
Şi-n spre apă se abate
Ostenitul călător.
***
Apă, soarbe câmpul vesel
Flori şi lanuri verzi de grâu,
Fă-r de apă n-ar fi-n lume
Poate nici bine nici rău.
***
Căci n-ar fi cine să simtă
Aste daruri pe Pământ,
Şi pe coama veşniciei
S-ar plimba singur, Cel Sfânt.
***
ÃŽnchinaţi-vă noroade
Când beţi apă la izvor,
Căci el este mântuirea
Şi de viaţă-i dătător.
***
Aşadar să bem doar apă
Când ni-i sete, nu rachiu,
Căci rachiul este hoţul
Fură minţile mereu.
***
Băutura naturală
Este apa, bei şi taci
Ce se scurge pe sub maluri,
Pe sub viţe de copaci.
***
Apa este-n capul vieţii
Sănătate şi puteri,
Ea n-aduce ca rachiul
Nebunie şi dureri.
***
Ea-ţi grăbeşte mistuirea
Când mănânci ca să trăieşti,
Şi-ţi întăreşte plămânii
Când vrei lumii să-i vorbeşti.
***
Slavă Ţie, Doamne Sfinte
De ăst dar îmbelşugat!
Cu care, din mila Sfântă
Ăst pământ l-ai înzestrat.
***
Dintre darurile multe
Oferite de Cel Sfânt,
E şi apa, făr-de care
Ar fi scrum acest Pământ,
~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #7 |
|
|
DOUĂ RÂURI
~~~~~~~~~~
Din cetatea plângătoare
Două râuri curg mereu,
E apă ori lăcrimioare
Căci usucă a vieţii floare
Ochii şi obrazul meu.
***
Şi-n a lor murmur la vale
Pe sub codrii-ncărunţiţi,
Seamănă tirana jale
Iar planta ce-mi creşte-n cale
Sufletul mi-a otrăvi.
***
Un adânc o să se nască
Izvorât din ochi pustii,
Şi cine o să oprească
Un ocean ce gura-şi cască
Sorbind suflete de vii.
***
La casa nefericită,
Unde cânt-un greieraş,
Vezi o floare vestejită
Ne udată, ne-ngrijită
Şi-auzi vântul printre uşi.
***
Până când pe-a mea cărare
Vor creşte tot pălămizi,
N-am o zi de sărbătoare
Şi-al vieţii pom mă doare
Distrus zilnic de omizi.
~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #8 |
|
|
PĂRINŢII (MOŞNEGII)
~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ei au crescut feciori şi fete
Prin zile negre şi suspin,
Iar azi bolnavi lâng-un perete
Uitaţi de-a lor vipere şirete
Stau plini de chin.
***
Şi nimeni nu le dă de hrană
O fărâmiţă de mălai,
ÃŽn inimă ei simt o rană
Zâmbesc în vis, că-i plin de mană
Grădina-n rai.
***
Călăuzi-va pe vecie
Spre un drum plin de-nchipuiri
Şi-n drumul lor fi-va făclie
A Soarelui raz-aurie
Departe-n zări.
***
Zac în chinuri plini de rane
Jos, pe umedul pământ,
Şi-a lor feciori, inimi duşmane
Nu le dau nimic, căci sunt satane
Nici un cuvânt.
***
Nu vor să poarte grija tatii, mamei,
Acelor care i-au hrănit
Ei şi ele-s măritate
Le pare greu să-i ţină-n spate
Au îmbătrânit.
***
Moşnegii aceştia în tăcere
Crescut-a cârdul de vicleni
Şi-acum priveşti plin de durere
Cum zac fără mângâiere, prin buruieni.
***
Ei sunt moşnegi, nu mai sunt Mamă, Tată,
ÃŽn ochii celor făr-de minţi,
Şi-n chinuri se sfârşesc, îndată
Căci astfel vru soarta să-i bată
Pe bieţi părinţi.
~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #9 |
|
|
DEDICAŢIE
~~~~~~~~
Vărului meu,
poetul Mihai LEONTE
~~~~~~~~~~~~~~
Copil străin în lume
De nimeni urmărit,
De ai avut sau nu o pâine
Sau unde ai dormit.
***
De ai avut ce să îmbraci
Sau de nu ţi-o fi fost frig,
Tu a trebuit să taci
Căci nimeni nu te-a îngrijit.
***
Dar Dumnezeu e mare
Cu cei orfani pe lume,
Le luminează calea
Ducându-i tot spre bine.
~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #10 |
|
|
DOUĂ CAPURI
~~~~~~~~~~~
Şi domn şi slugă au fost murit
Căci trebuiau să moară
Trecut-au ani şi-au putrezit
Iar azi mormântul înţelenit
Te înfioară.
***
Erau creştini la şapte ani
ÃŽn fundul groapei sumbre
Vezi cranele prin bolovani
Iar locul ochilor duşmani
Sunt numai umbre
***
Şi care o fi capu-ngâmfat
ÃŽnalt până la lună
Ce-n timpul când a guvernat
Ca leu sălbatic a zbierat
De la tribună
***
Am întrebat dar în zadar
Căci cine avea să-mi spună
Şi capul crudului avar
Ce-a stins lumina unui far
Azi zace-n humă.
***
Ei sunt egali, n-ai ce s-alegi
Din ţărâna sfărâmicioasă
Şi-ai fi nebun să nu-nţelegi
Că atâtea capuri sunt de regi
Şi-s tot din oase.
***
De poţi vreun bine tu să faci
Atât e pentru tine
Iar dacă nu din gură taci
Şi nu te amesteca-ntre draci
Că nu faci bine.
~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #11 |
|
|
CÂND NU ŞTII
~~~~~~~~~~
Când nu ştii ce să vorbeşti
Este adeseori mai bine
Ca să stai să te gândeşti
Şi-un moment să socoteşti
Ce simţire ai în tine.
***
Căci o gură făr-de frâu
Ce sfidează prin noroade
Nu va face decât rău
Şi e vai de capul tău
Că nu va produce roade
***
Azi orice păcate mari
Vin adesea de la gură
Nu ştiu dacă sunt mai tari
Vor mai fi dar foarte rari
Cele date de natură.
***
Când nu ştii ce să vorbeşti
Dă-ţi cu palma peste gură
Şi apoi să te gândeşti,
Până vorba-ţi potriveşti
Să nu fie plină de ură.
~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #12 |
|
|
DORMIŢI ÃŽN PACE
~~~~~~~~~~~~~
Cu lacrimi calde v-am stropit
Dar azi vă las uitate!
De mii de ori v-am recitit
Şi-acum plângând v-am pregătit
Să fiţi înmormântate.
***
Făcutu-v-am degeaba eu?
Frânturi nefericite,
Că veţi dormi şi voi mereu
Într-un mormânt la capul meu
De ţărână acoperite!
***
Vă ud cu lacrime de sânge
Amare şi arzătoare
Simt cum sufletul mi se frânge
Şi-ntreaga fiinţă plânge
Printre lumea-nşelătoare.
***
Oh! Dormiţi, dormiţi în pace
N-aveţi voi vreme senină
Parcă simt în suflet ace
Văzând că nu vă pot face
O scânteie de lumină.
***
Când m-oi duce de pe lume
Veţi merge-n lăcaşul meu
Să adormiţi versuri cu mine
Neştiute, făr-de nume
Somnul veşnic, trist şi greu.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #13 |
|
|
DECLARAŢII TRISTE
~~~~~~~~~~~~~~
Veniţi să vă povestesc
Până nu mă prăpădesc,
Să vă spun din copilărie
Poate mi-a fost greu şi mie.
Când eram copil de-o şchioapă
Am rămas orfan de tată,
Vai de-a mea copilărie
Cu mamă în văduvie,
Parcă m-am născut bătrână
Lipsită de voie bună.
Isprăvind şcoala primară
ÃŽntr-o perioadă amară,
Am rămas ceea ce sunt
Zbuciumată pe pământ.
Căci era chiar la război
Şi-am plecat ca vai de noi,
Am plecat evacuaţi
Despărţiţi surori de fraţi,
Despărţiţi soţi de soţii
Şi părinţii de copii.
Înapoi când am venit
Geamuri, uşi n-am mai găsit,
Nici tu hrană nici tu lemne
Şi eram în pragul iernii.
Nici tu lemne , nici tu hrană
Şi cu mama grav bolnavă,
Şi era după război
Casa plină de nevoi.
De nevoie şi de lipsuri
Veni boala grea de tifos,
Soarta crudă, nemiloasă
Ne-a luat şi ultima speranţă.
Şi-am rămas în primăvară
Fără tată fără mamă,
Şi era şi bir şi cote
De-mi doream chiar singur, moarte
---
Mai trăiam doar cu-o speranţă
Că-mi va surâde norocu-n viaţă.
Dar speranţa-i hrană grea
Nu trăieşti numai cu ea.
Dar amar m-am înşelat
Căci tot peste necazuri am dat,
Nu ştiu cu ce am greşit
De atât am pătimit,
Pătimit şi pătimesc
Copilaşii să mi-i cresc
Să mi-i cresc, să-i văd în stare
Că trăiesc pe-a lor picioare.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #14 |
|
|
Declaratii triste -II-
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
O! De-aţi avea voi ochi ca să priviţi
Inima mea ticăloasă,
Aţi simţi în inimă un ascuţiş
Mai iute şi mai veninos decât o coasă.
***
De-aţi avea voi ochi ca să priviţi
Mintea mea incultă ca a voastră,
Aţi face-o comparaţie între prezent
Şi între trecutul de altădată.
***
Voi aveţi şcoli, cărţi gratis şi lumină
Eu eram orfan şi fără milă,
Şi totuşi am învăţat şapte ani cu greu
Condiţii ce-am avut, ce să vă spun, ştiu eu.
***
Căci soarta cu mine fuse crudă
Când eram şi eu copil ca voi,
Căci mama mea era femeie văduvă
Şi-a venit teribilul război.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #15 |
|
|
LA CRUCEA VOASTRĂ
~~~~~~~~~~~~~~~~
La crucea voastră să mă frâng
Sub negura tăcerii,
Să ţip într-una, să tot plâng
De-atâta jale să mă sting
Să uit valul durerii.
***
S-adorm pe lacul drag şi sfânt
Prin marea bălărie,
Şi vremea vâre-mă-n mormânt
Să uit ce-a fost pe-acest pământ
ÃŽn somnul veşniciei.
***
ÃŽn adâncimea de pământ
Vom asculta tăcerea
Mereu va bate acelaşi vânt
Prin iarba tristului mormânt
Când vom uita durerea.
***
O! Sfinte moaşte părinteşti
Dormiţi, dormiţi în pace
Cu voi adorm sute de poveşti
Iar sufletele-n sfere cereşti.
ÃŽn lumea care tace.
~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #16 |
|
|
ÃŽMI ADUC AMINTE
~~~~~~~~~~~~~
Şi azi când îmi aduc aminte
De când v-aţi prefăcut în lut
Trecut-au ani şi zile sfinte
ÃŽn zborul lor necunoscut.
***
Şi bat azi iar la trista-ţi poartă
Aştept să vă aud vorbind
Dar în zadar o lume moartă
Eu n-o să vă mai văd zâmbind…
***
Pe un lac de lacrimi se popreşte
Amaru-n suflet amorţit.
Ah! Amintirea mă sleieşte
Când ştiu că voi m-aţi părăsit.
***
Şi ani de zile se vor duce
Prin spaţiul trist, nemărginit,
Dar voi, mereu veţi dormi în pace,
Un somn tăcut, neisprăvit.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #17 |
|
|
LA LITURGHIE
~~~~~~~~~~
Când te duci la liturghie
Nu te gândi prin păduri
Nu te gândi tot să furi
Pleacă-ţi capul sub făclie
Şi al tău gând spre lumea vie
Şi nu la guri!
***
Fi atent, nu-ţi curma firul
Ascultând vreo altă veste
Ori cu ochii la neveste
Unge-te mai des cu mirul.
Pleacă-te când vezi potirul.
Sfânt el este!
***
Fă metanii cu sfinţenie
E sfânt locul care-l calci!
Nu te gândi rău să faci
Du-te seara când e denie.
ÃŽnchină-te cu sfinţenie,
Din gură taci!
~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #18 |
|
|
CREDINŢA
~~~~~~~~
Dacă n-ai credinţă-n tine
Că există un Dumnezeu
Şi-nspre sferele senine
O nădejde de mai bine
Un rai sufletului tău.
***
Atunci vai de tine turmă
Rătăcită de ciobani
Cu păşunea-ţi veşnic brună
Şi apoi lupi gonaci din urmă
Te-ar izbi prin bolovani.
***
ÃŽnspre o râpă fioroasă
O va pierde chinul greu
Făr-să vadă că-i frumoasă
O natură armonioasă
Şi-n tot locul Dumnezeu.
***
Astfel numai cel ce crede
ÃŽn cel ce toate a făcut
Şi cu patru ochi el vede
Că din el nu se va pierde
Decât părţile din lut.
***
Acel om trăieşte bine
Că gându-i spre ceru-i sus
Vede alte vremi senine
Diamante şi rubine
Pentru lumea ce s-a dus.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #19 |
|
|
S-A TERMINAT
~~~~~~~~~~~
S-a terminat orice speranţă
Şi ultimele-mi veselii
Sătul sunt astăzi de viaţă
O! Ia-mă Doamne dintre vii!
***
Vai! Lume, lume-nşelătoare
O viaţă-ntreagă mi-ai surâs
Te-ai prefăcut din mândră floare
Într-un râu limpede de plâns.
***
S-aude sufletul cum geme
Arzând în mina de cărbuni
Se termină a vieţii vreme
ÃŽn jale şi-n deşertăciuni.
***
Şi-acum pe uliţa-mi spinită
Ca să trec astăzi nu mai pot
Ah! Floarea vieţii veştejită
Şi vlaga creierului tot.
***
Curând a morţii cupă voi soarbe
Şi mă voi duce-n veci de veci
Prin neguri şi zile oarbe
Prin infinit, prin spaţii reci.
***
Iar lutul greu rămas în mine
Puteţi să-l aruncaţi în foc
Căci n-am avut zile senine
ÃŽn viaţa mea fără noroc.
~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #20 |
|
|
TRISTEŢEA
~~~~~~~~
Am plutit întreagă-mi viaţă
Pe-un ocean adânc de sânge
Şi-acum soarta-mi făr-de milă
Mă afundă să mă-nec.
Plin de răni-ngrozitoare
Sufletul şi astăzi plânge
Când ecoul disperării ?
Când în mine se va stinge
Dacă zilele-mi tirane
Înotând prin lacrimi trec?
***
Ca să-mi pot vărsa din suflet
Gândurile-mi zdrobitoare
La treizeci şi patru de ani
Simt nevoia să-nvăţ carte
Căci atâtea vise negre
Se simt prea omorâtoare
Râurile mari de lacrimi l
Le simţesc prea arzătoare
Vai aceste mari dureri
Bat la poarta vieţii toate.
***
Mă-nfior să-mi spun povestea
Ce-i atât de plângătoare
Mă afund în negura de vise
ÃŽn ceaţa plutitoare
Să-mi las caierul durerii
Ce atât de mult îl tare
Parcă aş vrea s-ascund durerea
Ce-i atât de plângătoare
Mă mărginesc ca bieţi-mi ochi
Măcar azi să nu-i mai storc.
***
Şi acest fir al disperării
Pe a sufletului fus
Strânge ghemul de durere
Şi mi-l lasă-mpotmolit
Toată mica mea speranţă
De la mine ea s-a dus
Toată forţa cugetării
N-o mai simt. O fi apus
A trecut halucinantă
Şi presimt c-o fi murit.
***
Astfel, picurii gândirii
S-au topit zâmbind la soare
Ca o rouă cristalină
Sub un vânt călduţ şi lin
Ca petalele bolnave
Ce-au căzut de pe o floare.
Ca un om lovit de-un glonte
Scurs de sânge, care moare,
Şi în clipa de pe urmă
Soarbe cupa cu venin.
~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #21 |
|
|
SATUL MEU -RĂDĂŞENI-
~~~~~~~~~~~~~~~~
Satul în care m-am născut
Şi-atâţia ani (77) mi-am petrecut,
Multe amintiri mă leagă
Din viaţa mea întreagă.
***
Mult iubesc acest pământ
Pe care primii paşi am făcut,
De-aş trece şi peste hotare
Nu-i găsesc asemănare.
***
Sat frumos şi renumit
ÃŽn livezi, grădinărit,
Oameni harnici, gospodari
Moşteniri de la romani.
***
Cine vine-n Rădăşeni
ÃŽn anotimp de primăveri,
Când tot satul parcă-i nins
De floare ca-n paradis.
***
Se duce la el acasă
C-o impresie aleasă,
Mulţi rămân şi nu mai pleacă
Toată viaţa lor întreagă.
~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #22 |
|
|
TALENT MOŞTENIT
~~~~~~~~~~~~~
Cât cântec şi câtă poezie
Câte vise şi câtă mulţumire,
Să poţi întruchipa cu aceste mâini zbârcite
Care din moşi-strămoşi ni-s moştenite.
***
Portul românesc, limpede curat
Cum Dacii şi Romanii l-au purtat,
Din fire să-ţi întruchipezi, frumoasă ie
Pentru a ta dragoste frumoasă, Românie!
***
O româncă, Ţărancă adevărată
Ea cu mâna ei se-mbracă,
Şi pe ea şi pe copii
Şi pe toţi din jurul ei.
Casa şi-o împodobeşte
După cum mintea-i gândeşte,
Tot de mâna ei lucrate
Cum e obicei la sate.
***
Din cânepă şi din in
După obicei străbun,
Şi din bumbac şi din lână
Cum lucra mama bătrână.
(Deci, bunica mea care era şi a ta)
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #23 |
|
|
SĂNĂTATEA
~~~~~~~~~
Vă-ngrijiţi de sănătate
Până boala nu v-a ros,
Căci pe urmă greu se poate
Să fii iarăşi sănătos.
***
Când microbul se prăseşte
Încuibându-se de boli,
Organismu-ţi otrăveşte
Lângă doctori poţi să mori.
***
Nu umbla cu boala mare
Crezând că te-i apăra,
Că-n curând ea va fi-n stare
Un mormânt nou a-ţi săpa.
***
Fii curat şi te păzeşte
Spală-te pe corp frumos,
De vezi boala, ocoleşte!
Şi vei fi un om sănătos.
***
Curăţenia e mama
Tuturora pe pământ,
Murdăria este vrana
Lunecuşul spre mormânt.
***
Câte inimi în neştire
Cad mereu sub prada sorţii,
Şi din floarea fericirii
Zilnic rupe geniul morţii.
***
ÃŽngrijiţi de sănătate
Până boala n-a sosit,
Căci pe urmă greu se poate
Să fii iarăşi fericit.
~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #24 |
|
|
VISUL STRĂMOŞILOR MEI
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Eu sunt visul strămoşilor mei
Şi cu sfinţenie mereu îl voi cinsti,
Chiar de cu preţul vieţii aş plăti
Rămân să mor, ruşine nu-mi va fi.
***
Nu vreau să-mi fac strămoşii de ruşine
Căci cu sângele lor ei au plătit,
Pământul acesta de pe care
Atâtea generaţii s-au hrănit.
***
Şi se vor hrăni şi cei ce după noi vor fi
Şi niciodată cred că n-or uita
Căci un-a fost în lume România
Şi-n veci sperăm că ne vom ridica.
***
Muncesc în aer liber
Şi-m cântă ciocârlia,
Frumoasă este viaţa
Frumoasă-i România!
(scrisă în timpul colectivului)
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
| #25 |
|
|
VIAŢA
~~~~~
Plângând, păşim pe acest pământ
Plângând păşim în viaţă,
Şi tot plângând, ne despărţim
De a dragostei viaţă.
***
O rouă doar suntem şi noi
O rouă pe pământ,
Un pas ne desparte doar
Un pas doar de mormânt.
***
Ca roua-n toiul dimineţii
Aşa ni-i rostul vieţii,
Dar când soarele apare
Roua de pe câmp dispare.
***
Sau ca un trandafir gingaş
Ce-a îmbobocit sub soare,
Puţin îi mai lipseşte doar
Şi-şi scutură petale.
~~~~~~~~~~~~~~
|
|
| |
|
